Dilema multor companii de publicitate, atunci când trebuie să creeze ceva nou, este cum să atragă privirile şi cum să realizeze ceva cu adevărat memorabil, fără însă a deranja privitorul. Unele dintre cele mai creative minţi au reuşit să facă asta pornind de la un principiu de bază în comerţ – clientul meu, stăpânul meu. Odată stabilit focusul pe consumatorul final, cele mai inspirate reclame ambientale au reuşit să atragă atenţia tocmai prin faptul că i-au transformat pe potenţialii clienţi în protagoniştii reclamelor lor sau au transformat locul de expunere în ceva util societăţii. Şi asta fără a necesita un buget prea mare şi fără a da impresia că cineva îţi bagă publicitate pe gât sau că vrea să-ţi vândă ceva. Iată câteva exemple de reclame care ne-au inspirat şi pe noi:
- Nikon
În Seul, călătorii cu metroul sunt asaltaţi de paparazzi înarmaţi cu aparate foto Nikon. Astfel, simplii trecători sunt transformaţi în vedete, iar sentimentul provocat de această reclamă este unul absolut pozitiv.
- Cabinet de operaţii estetice
Tabloul creat de Michelangelo este folosit în mod ingenios pentru ca degetul lui Dumnezeu să se atingă cu cel al trecătorilor care folosesc liftul pentru a ajunge la un cabinet de chirurgie estetică.
- IBM
O reclamă stradală a IBM pentru Paris a reuşit să fie nu numai decorativă, ci şi funcţională, indiferent de vreme.
- Riviera Prive
Fotografiile unui bărbat şi ale unei femei purtând ochelari de soare sunt transformate ingenios în oglinzi (clubului Riviera Prive din Beirut)
- National Geographic
Promoul pentru o emisiune a canalului National Geographic s-a transformat într-o aventură imaginară a locuitorilor din Brazilia care folosesc scările rulante din mall.