Publicitatea agresivă a dus la un fenomen nedorit în domeniul advertisingului românesc. Tot mai mulţi consumatori de internet arată că ştiu despre şi folosesc instrumente de blocare a reclamelor de pe paginile pe care le urmăresc, iar în România 13,9% dintre respondenţi au deja instalat un ad-blocker. Mai rău, procentul are toate şansele să crească în următorii ani.
uBlock, Adblock Plus, AdFender sunt trei dintre cele mai cunoscute şi mai utilizate astfel de programe în România.
Un studiu recent, realizat de Project Agora, s-a desfăşurat pe 80 dintre site-urile cu cel mai mare trafic din România (conform SATI). Conform acestuia, majoritatea utilizatorilor de internet au o reacţie adversă faţă de anumite tipuri de reclamă online, în special din cauza caracterului agresiv al acestora.
Motivele care stau la baza deciziei de instalare de ad-blockere:
- Publicitatea din pagini este iritantă/deranjantă
- Pentru a optimiza încărcarea paginilor
- În general, pentru o mai bună experienţă de navigare
- Pentru a limita banda de internet consumată
- Pentru protecţia copiilor
Activităţile cele mai afectate de reclamele online sunt cititul ştirilor, vizionarea filmelor sau serialelor online şi ascultarea muzicii, iar cel mai iritant tip de reclamă este „floating”, respins de 95% dintre respondenţi, afirmă studiul amintit.
Curiozităţi legate de preferinţele comsumatorilor
Se pare că românii nu sunt neapărat deranjaţi că pe anumite site-uri apar reclame online şi ştiu că advertisingul online îi poate ajuta să ajungă la produsele sau serviciile de care au nevoie. Cu toate acestea, există anumite tipuri de reclame online de evitat, arată studiul amintit.
Project Agora arată că „publicul nu este deranjat neapărat de conţinutul reclamei, ci de faptul că activitatea desfăşurată la momentul respectiv le este brusc întreruptă. Acesta este principalul motiv pentru care românii îşi instalează un astfel de program, 85% dintre cei care au instalat programe de blocare a reclamelor având acest motiv”.
Aceeaşi lucrare relevă că cele mai „tolerate” formate sunt următoarele:
- in-stream video (16% acceptă)
- retargeting (12.6% acceptă)
- interstiţial (12.1% acceptă)
„Formatele expandabile, auto-play, floating, pe de altă parte, sunt respinse ferm de peste 90% dintre respondenţi (utilizatori sau nu de ad-blocker)”, mai precizează autorii studiului.
Unde sunt consumatorii de ad-blockere
Site-urile pe care se înregistrează cel mai mare procent de utilizare de ad-blockere sunt din categoriile:
- Sport (21,8% dintre vizitatori au ad-blocker instalat)
- Programe şi ghiduri (19,9%)
- Ştiri generale (18,2%)
- Economic & financiar (16,4%)
La polul opus se află categoriile Hobby & Familie şi Copii, care înregistrează cel mai mic procent de vizitatori cu ad-blocker instalat (7,2%).
Cei 13,9% care utilizează deja un ad-blocker sunt convinşi că îl vor păstra, mai arată cercetarea, iar dintre cei care au auzit că există ad-blockere un procent semnificativ de 18% intenţionează să activeze un astfel de program în curând! Mai multe detalii relevante, puteţi găsi aici.
Ce e de făcut, ca advertiser şi vânzător de produse şi servicii?
Aşadar, cum îţi mai poţi vinde produsele şi serviciile într-o piaţă atât de ostilă?
- Ei bine, vestea bună e că DOAR 13,9% dintre respondenţi au instalate ad-blockere! Aşa că mai există speranţe pentru tine.
- Evită promovarea prin reclame expandabile, de tipul auto-play sau floating
- Alege mai degrabă advertisingul sub formă de in-stream video, retargeting şi interstiţial
- Targhetează-ţi foarte bine produsul şi serviciul în mediul online, astfel încât să ajungă exact acolo unde vrei şi să obţină cât mai puţine recenzii negative sau decizii de „Ascunde reclama”.
Dacă ai nevoie de sfaturi solide legate de targetare, le găseşti în articolul nostru Cunoaşte-ţi clienţii ca pe tine însuţi