Plan de advertising, în 3 pasi simpli

Ai o afacere la început de drum şi nu ştii cum s-o faci cunoscută lumii? Sau poate ai un produs sau serviciu unic, de care ţi-ai dori să ştie o lume întreagă. Sau, dimpotrivă, poate eşti mai vechi în branşă sau ai produse şi/sau servicii nu tocmai originale, dar vrei să-ţi întreci competitorii direcţi?
titlu2
Indiferent în care dintre aceste scenarii te regăseşti, publicitatea te poate ajuta să ajungi la masa bogaţilor. Totul depinde de cât de bine ştii să-ţi organizezi resursele, dar şi de creativitatea ta. Banii, în acest caz, sunt abia pe locul trei în ierarhia investiţiilor.

I. Prima şi prima dată, trebuie să stabileşti, cu sinceritate, ceea ce vrei să obţii de la campania ta de advertising — clienţi mai mulţi, vizibilitate sporită pe piaţă, vânzări mai mari, parteneriate cu companiile mai mari?
target-1506073_960_720Scopul pe care ţi-l stabileşti te va ghida atunci când vei alege metodele de promovare! Aşadar, pune pe hârtie câteva dintre cele mai importante obiective pe care vrei să le atingi în urma promovării şi ai mereu grijă ca tot ceea ce faci în viitor să se alinieze perfect cu aceste obiective.

O greşeală făcută de mulţi este să-şi seteze obiective intangibile sau mult prea abstracte. Nu cădea în această capcană! Stabileşte cu punct şi virgulă exact ceea ce-ţi doreşti, pentru a putea apoi măsura în cifre reuşita sau eşecul mişcării tale! La fel de important este termenul limită la care te vei raporta.

Ex.:

  • Profit cu 10% mai mare în următoarele 6 luni
  • 30 de maşini vândute în următoarea lună
  • X noi clienţi în următorul an
  • Semnarea de parteneriate cu Y şi Z, până la Crăciun
  • Strângerea a 4.000 lei din donaţii pentru adăpostul de animale din oraş etc.

II. Stabilirea audienţei este al doilea cel mai important aspect dintr-un plan de advertising. Acesta va da o direcţie clară asupra modului în care vei comunica şi a locului/mediilor în care o vei face.
darts-102919_960_720O greşeală pe care o fac mulţi amatori este să creeze o reclamă standard, care să se adreseze întregii populaţii. Evită genul acesta de abordare, pentru că nu merge! Reclama ta trebuie să se adreseze publicului ţintă la un nivel personal, ceea ce presupune o cunoaştere în profunzime a clienţilor pe care ţi-i doreşti — de la fricile şi aspiraţiile lor până la obiceiurile lor cotidiene sau pasiunile lor. Nu-ţi fie frică să-ţi întrebi clienţii ce vor, ce le trebuie, ce preferă! O poţi face direct sau prin distribuirea unor chestionare în magazin sau online. Acest lucru le va răpi un pic de timp, aşa că gândeşte-te şi la cum le vei răsplăti acest efort — un cupon de reduceri, livrare gratuită sau alte beneficii pe care eşti dispus să le oferi!

Pentru a şti exact cui îi va fi destinată reclama ta, răspunde la următoarele întrebări:

  1. Cine cumpără cel mai des de la mine?/Cui i se potriveşte serviciul/produsul pe care-l vând eu? — vârstă, reşedinţă, sex, religie, naţionalitate etc.
  2. Unde îmi găsesc publicul ţintă? — pe internet, la mall, în străinătate, la şcoală, la cumpărături, la cosit de iarbă…
  3. Ce-i place să facă, să asculte, să citească, să gătească?
  4. Unde şi când îşi face cumpărăturile? — pe internet, la mall, la piaţă, dimineaţa, după serviciu, la sfârşit de săptămână, doar în perioada de reduceri…
  5. Ce probleme întâmpină sau ce frici are legat de achiziţionarea produsului/serviciului oferit de tine?

Cu siguranţă, mai pot fi puse o sumedenie de întrebări pentru a afla în detaliu toate aspectele vieţii cotidiene a clienţilor tăi, dar acestea sunt întrebările de bază, care îţi vor uşura munca atunci când vei pregăti pasul următor — stabilirea mesajului publicitar.

Nota Bene: O greşeală ar fi să nu citeşti şi alte aspecte importante despre analiza targetului, pe care le-am concentrat în textul — Cunoaşte-ţi clienţii ca pe tine însuţi, de pe blogul nostru.

III. Stabilirea mesajului publicitar este partea creativă a planului tău de promovare publicitară. Odată cunoscute toate aspectele vieţii clienţilor pe care-i vânezi, dar şi scopul campaniei tale publicitare — te poţi concentra pe compunerea unui mesaj care să fie „pe limba” lor, a clienţilor! În funcţie de stilul de viaţă, de vârsta şi domiciliul targetului tău, mesajul va fi adaptat în consecinţă, la fel ca şi muzica sau culorile folosite, sau canalele media (TV, Radio, Internet, stradă etc.).
publicitate-online1O greşeală impardonabilă ar fi să nu ţii cont de stilul de viaţă şi de limbajul clienţilor pe care ţi-i doreşti în magazin. Pentru că tinerii de azi nu vor rezona niciodată cu o reclamă bazată pe conceptul anilor `70-`80, iar vârstnicii nu vor ajunge să te cunoască, dacă reclama dedicată lor este promovată doar pe YouTube, de exemplu! Aşadar, spor la făcut legăturile corecte!

Dacă, totuşi, întocmirea acestui plan ţi se pare o muncă prea grea sau preferi să laşi profesioniştii să-ţi creeze imaginea şi reclama, există întotdeauna varianta solicitării de sprijin de la o agenţie de publicitate (J), care are deja experienţă în definirea targetului şi în alegerea celor mai bune canale de comunicare în funcţie de specificul firmei tale şi de dorinţele publicului tău ţintă! Plus că aici şi creativitatea este la ea acasă!

More from our blog

See all posts