5 recomandari pentru activitatea in Social Media

Activitatea pe care o desfășori în zona Social Media poate fi vitală pentru traficul de pe site și pentru vizibilitatea afacerii tale. Dacă îți dorești să creezi un impact semnificativ pe rețelele de socializare, ar fi ideal să ții cont, pentru început, de cele 5 sfaturi pe care ți le oferim:

  1. Fii vizual – Utilizatorii rețelelor de socializare iubesc postările în care sunt incluse imagini, filmări scurte sau infografice folositoare. Menține-le curiozitatea și convinge-i să te urmărească pentru a vedea cu ce anume o să-i surprinzi data viitoare.
  2. Captează-le atenția – Nu e suficient să îți prezinți produsele sau serviciile. Pentru a crește rata de interacțiune cu urmăritorii tăi, trebuie să gândești dincolo de simpla expunere. Captează-le atenția cu întrebările potrivite, menține un ton conversațional și oferă-le motivul de a explora prin conținutul pe care îl postezi în Social Media.
  3. Adaptează conținutul – Gândește diferit și creează postări adaptate fiecărei rețele de socializare în parte. Studiază comportamentul utilizatorilor din Social Media, căci sunt șanse mari ca un tweet creativ să nu aibă succes pe Facebook. De asemenea, imaginea care are priză la publicul de pe Instagram s-ar putea să se piardă printre infograficele de pe Pinterest.
  4. Atenție la hashtag-uri – Includerea hashtag-urilor în postări și numărul acestora depind foarte mult de platforma de socializare folosită. Pe Instagram e indicat să folosești multe hashtag-uri relevante pentru imaginea postată. În schimb, pe Facebook sau Twitter e recomandat să utilizezi cel mult un hashtag pentru a nu sufoca mesajul transmis.
  5. Adaugă personalitate – Există momente în care conturile de Social Media ale unui business trebuie să iasă din zona de confort pentru a nu crea impresia unei activități care urmează un plan strict. Pentru a depăși rutina, dă-i voie echipei răspunzătoare de activitatea de pe rețelele de socializare să adauge personalitate și să se joace cu imaginația urmăritorilor.

Dacă o să urmezi aceste sfaturi, vei fi pe drumul care duce către construirea unei comunități fidele de urmăritori și la răspândirea imaginii afacerii tale în canalele de socializare potrivite.

Cunoști o altă recomandare pe care îți place să o utilizezi în activitatea din Social Media? Povestește-ne și nouă despre ea!

More from our blog

See all posts