(R)evolutia designului in 2014 si 2015

„Designul trebuie să reflecte partea practică şi partea estetică ale afacerii, dar, mai presus de orice, designul bun trebuie să fie util oamenilor” – Thomas J. Watson

Noutatea anului 2014 în materie de design, fie el print sau web, constă în mărirea spaţiului alocat comunicării vizuale (foto şi video), folosirea unor culori neutre şi a albului, astfel încât obiectele promovate să fie mai bine puse în valoare. Fonturile folosite sunt mari, îngroşate şi uşor evidenţiate cu umbre. Acelaşi lucru va fi valabil şi în 2015, spun marii designeri ai lumii, cu uşoare influenţe sau incorporări de elemente retro sau specifice anilor `80-`90. Iată o listă obligatorie de elemente de care trebuie să ţinem cont în creaţiile din acest an, cu specificaţia clară că designul web, ca şi în 2014, influenţează masiv designul materialelor print:

CULORI

spatiu respiro

  • Se vor folosi culori decente, pale.
  • Culorile puternice sau desenele moarate vor fi folosite doar pentru separarea conţinutului.
  • Se impune mult spaţiu alb, spaţiu gol (engl. – negative space) între elementele grafice.

STRUCTURĂ GRAFICĂ

design modular

  • Informaţia va fi structurată pe forme geometrice bine definite şi foarte simetrice. Designul modular, după cum mai este denumită această tendinţă, oferă o flexibilitate sporită în parcurgerea paginii. În plus, blocurile mari de conţinut orientează atenţia cititorului spre un singur obiect, făcând lecturarea mai puţin obositoare.
  • Site-urile web vor fi create pe verticală, cu o singură pagină. Parcurgerea paginii în jos, până la infinit, este din nou la modă.
  • Designul material este şi el foarte în vogă şi se caracterizează printr-o imagine curată, modernă, foarte simetrică şi plină de profunzime. Pentru a obţine asta, se va face uz de umbre.
  • Sunt foarte în vogă butoanele fantomă (ghost buttons).
  • Site-ul trebuie optimizat, în primul rând, pentru tablete şi telefoane, apoi pentru laptopuri.
  • Este inadmisibil ca un site web să nu aibă posibilitate de distribuire a conţinutului pe cele mai folosite reţele de socializare (Facebook, YouTube, Instagram, LinkedIn, Twitter etc.)

CONŢINUT

fonturi mari

  • Se „poartă” fonturile mari şi boldate, care să nu necesite concentrare mare pentru a fi citite. Diversitatea la acest nivel este dată de popularitatea în ascensiune a librăriilor de fonturi cum ar fi Google Fonts, Typekit şi altele de gen. Astfel scăpăm, în sfârşit, de monotonele stiluri Verdana, Georgia, Arial şi Garamond. Intră în atenţie şi fonturile care imită scrisul de mână, care dau o notă personală şi umană unei pagini web.
  • Textul a depăşit etapa dialogului unilateral. Tot mai apreciate sunt poveştile bune, personale şi concentrate pe beneficiile pe care le aduc unui consumator produsul, compania sau serviciul. Mulţi dintre giganţii lumii au chiar texte în care admit că nu sunt perfecţi, tocmai pentru a da o latură umană companiei, ajungând, astfel, mai uşor la inima cumpărătorilor lor şi devenind mai credibili.
  • Pozele şi filmuleţele de înaltă calitate sunt obligatorii. Acestea vor ţine vizitatorul mai mult pe pagină şi îi vor crea un sentiment pozitiv faţă de companie. Sunt de evitat, însă, imaginile de stoc, pentru că tendinţa merge spre o personalizare 100% a conţinutului.
  • Pe pagina principală se va încerca evitarea textelor lungi, obositoare şi poate chiar irelevante pentru majoritatea vizitatorilor de pe site. Tendinţa este de a scrie texte concise, bine scrise şi care să convingă cititorul să aprofundeze subiectul, lucru pe care-l poate face apăsând butonul inclus special în acest sens.

More from our blog

See all posts