Pe ce dau românii bani?

Şi pentru noi, ca advertiseri, dar mai ales pentru cei care administrează o companie, este destul de greu de desluşit ce-şi doresc românii azi. Şi mai greu este să-i convingi să cumpere.

Un instrument util în vremuri de răstrişte sunt studiile pe care le face Institutul Naţional de Statistică privitoare la veniturile şi cheltuielile din România. Această oglindă a intereselor clienţilor trebuie consultată în permanenţă, dacă te interesează să-ţi cunoşti consumatorii şi să le oferi ceva de care chiar au nevoie şi pe care chiar sunt dispuşi să dea bani. Cam aceasta este reţeta succesului în vânzări şi am spus-o de nenumărate ori că trebuie să-ţi cunoşti clienţii ca pe propriii membri ai familiei. Altfel, afacerea ta este sortită falimentului.

Aşadar, ne întoarcem privirea spre cele mai recente informaţii oferite de INS, publicate la începutul acestei luni şi care vizează veniturile şi cheltuielile românilor în trimestrul III din 2015. Conform cercetării, românii au câştigat, în medie, 2.430 lei lunar pe gospodărie şi cam 916 lei pe persoană. Bineînţeles, la oraş se câştigă mai mult decât în mediul rural, diferenţa ajungând până la circa 400 de lei.

Cât priveşte cheltuielile de consum, acestea se descifrează după cum vedeţi în infograficul de mai jos, iar concluzia care se desprinde de aici este că românii sunt, în principal, consumatori, şi mai puţin producători, iar cei mai câştigaţi din toată această ecuaţie sunt prestatorii de servicii şi companiile ce activează în sectorul alimentar şi nealimentar.

venituri1

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.). Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,7%)”, detaliază specialiştii INS.

More from our blog

See all posts